În primele 9 luni ale anului 2019 au fost inregistrate 1.063 de focare la porci domestici (comparativ cu 1.335 pe parcursul întregului an 2018) și 4.643 cazuri la mistreți (5.321 în 2018).
Pesta porcină africană a intrat în UE în 2014, afectând mistreții și porcii domestici din Lituania, Letonia, Estonia și Polonia, s-a agravat în 2016, cu o constantă a cazurilor la mistreți și o creștere evidentă a cazurilor la porci domestici.
Boala s-a răspândit în 2017 în Cehia și România, iar în 2018 a fost confirmată în Ungaria (aprilie), Belgia (septembrie) și Bulgaria (august); 2019: a ajuns în Slovacia (iulie) și Serbia (august).
România a suferit o creștere a focarelor la porci domestici, cu peste
1400
de cazuri în 2019, în nouă ferme mari.
De la apariția bolii și până în prezent, au fost uciși sau au murit peste 500.000 de porci.
Ungaria inregistrează o creștere importantă a cazurilor la mistreți, trecând de la 182 în 2018 la peste 1.100 în 2019.
Bulgaria a confirmat primul caz la porci domestici în august 2018 dar nu au mai fost declarate focare la porcii domestici până în iulie 2019. Boala a progresat către frontiera cu România, fiind afectate atât ferme cât și gospodării.