Fermierii francezi în fața noii Politici Agricole Europene (PAC) 2023-2027

Franța a ales să accesibilizeze eco-schemele, principalul sprijin de mediu al PAC, pentru cât mai mulți fermieri.

În Program, eco-schemele își propun să încurajeze, prin finanțare condiționată, implementarea unor măsuri favorabile de mediu.

Astfel, 25% din bugetul primului pilon al PAC (plăți directe) recompensează bunele practici.

Statele membre au un spațiu de manevră mai mare în acest an, astfel încât fiecare poate decide să ajusteze aceste plăți.

În Franța, fermierii pot accesa eco-schemele prin trei căi:

–              elemente favorabile bio-diversității (instalarea de garduri vegetale, altele)

–              practici de agromediu (diversificarea culturilor etc.)

–              certificarea ecologică sau mai mult, certifcarea HEV, aceasta din urmă fiind cea mai complexă.

Certificarea Valorii Ridicate de Mediu utilizată în Franța (HEV), corespunde celui mai înalt nivel al unei scheme mai generale de certificare de mediu pentru ferme.

Reprezintă  o abordare voluntară care are ca scop identificarea și promovarea practicilor deosebit de ecologice aplicate de fermieri.

HEV acoperă patru domenii cheie: conservarea biodiversității, strategia de protecție a plantelor, managementul utilizării îngrășămintelor și managementul apei.

Pentru a angaja întregul sector agricol într-o abordare axată pe progresul de mediu, acesta este conceput pe baza certificării întregii ferme, pe trei niveluri.

Potrivit Ministerului Agriculturii, 90% dintre fermele franceze au putut accesa una dintre cele trei căi în 2023.

Eco-schemele reprezintă și o presiune bugetară, datorită căreia  guvernul francez a decis, la începutul lunii octombrie,  să reducă sumele dedicate eco-schemelor.

Pentru bio, ajutorul merge de la la 92 EUR/ha110 EUR/ha; pentru HVE de la 62EUR/ha la 80 EUR/ha și pentru nivelul de bază, de la 45,50 EUR la 60EUR/ha.

Comisia a convins Franța să dea în plus la hectar cu 30 de euro fermierilor ecologici.

De la începutul noii PAC, cercetătorii INRAE au publicat un studiu care dezvăluie că toți fermierii francezi ar avea acces la nivelul de bază al eco-schemelor, fără nicio modificare în practică, și mai mult de o treime la nivelul superior.

Realizat la solicitarea Parlamentului European, acest studiu, depus pe 23 noiembrie 2020, se află astăzi în centrul dezbaterii, iar provocarea principală este de a identifica compromisuri pentru o PAC care să concilieze performanțele de mediu, economice și sociale.

Ultimele articole adaugate

13 MAI 2026 – PARIS — Lumea nu reușește să investească în sănătatea animalelor, în ciuda dovezilor tot mai numeroase că costul inacțiunii depășește cu mult costul prevenției, potrivit raportului anual privind Starea Sănătății Animalelor în Lume

Raportul, publicat de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (WOAH) în marja celei de-a 93-a Sesiuni Generale, este singura evaluare globală […]

ACEBOP susține solicitarea unei întâlniri urgente cu ministrul Agriculturii, pentru stabilizarea sectorului cărnii de porc

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) se alătură demersului inițiat de Asociația Producătorilor de […]

Evoluția bolilor la animale în Europa – perioada 02 – 09 octombrie 2025

Raportări ale Statelor Membre în sistemul ADIS Cele mai multe focare raportate, respectiv 132, au fost de Pestă Porcină Africană […]

Situația pieței ouălor în Uniunea Europeană (UE) – 24.09.2025

Media prețului european la ouă în săptămâna 38 a fost de 262.42 euro/100 kg, cu 0.6% mai mare față de […]

Nikolaus Kriz a preluat oficial rolul de director executiv al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA)

Austriac, de meserie medic veterinar, cu peste 30 de ani de experiență internațională, Dr. Kriz și-a dedicat cariera științei, sănătății […]

PESTA PORCINĂ AFRICANĂ – NOUTĂȚI 2025

Pesta porcină africană (PPA) este o problemă pentru industria cărnii de porc la scară globală. Timp de mulți ani, lipsa […]

Cercetare  USDA-NIFA pentru a explora o soluție în prevenirea enteritei necrotice la păsări – vaccin și acid biliar – la Universitatea din Arkansas – America de Nord

Conform THE POULTRY SITE din 14 august 2025, anual se pierd în jur de șase miliarde dolari din cauza acestei […]

Tabloul de bord al pieței agricole – carnea de oaie, publicat în 26 martie 2025

În săptămâna 12 – 2025 la nivel european, prețul la mielul greu (greutate egală sau peste 13 Kg) a fost […]