Diferite metode de castrare a purceilor la nivelul Uniunii Europene

În Uniunea Europeană, castrarea reprezintă aproximativ 31,5%, producția de masculi necastrați reprezentând 45 de milioane capete în anul 2020, dintr-un total de 258 milioane capete.

Din anul 2022, fără impunerea Comisiei Europene, dar la presiunea ONG-urilor și a consumatorilor, Franța a interzis castrarea chirurgicală fără anestezie a purceilor masculi .

Purceii necastrați sau castrați prin metode chimice, sunt alternative la castrarea sub anestezie. Obiectivul este îmbunătățirea bunăstării animalelor.

Castrarea purceilor de o săptămână se efectuează pentru a evita dezvoltarea unui miros neplăcut la carnea de porc și produsele din carne de porc.

În general, abatoarele evită să achiziționeze masculi necastrați, tocmai datorită mirosului puternic al cărnii precum și a calității inferioare a cărnii (este mai slabă), care descalifică carcasele.

Danemarca produce  7% porci necastrați, pentru piața internă.

Fermierul plătește o taxă de 3,50 EUR/porc pentru  costurile de analiză și clasificare.

Restul porcilor masculi sunt castrați sub anestezie locală (93%).

Din 2021, castrarea în Germania este permisă numai sub anestezie generală, de obicei cu utilizarea gazului izofluran, metodă care poate fi efectuată de fermieri. Acest lucru necesită 12 ore de pregătire teoretică și o fază practică sub îndrumarea unui medic veterinar.

Guvernul german a oferit 13,5 milioane de euro pentru finanțarea achiziției echipamentelor necesare. Costul acestei metode este de 2 €/cap purcel. Producția de porci necastrați reprezintă 15% din piața germană.

În funcție de abator, se aplică o reducere de 3 până la 5 euro per mascul.

Castrarea chimică  reprezintă aproximativ 5% din sacrificări și este incurajată de unele abatoare.

În Spania, producția de porci necastrați a fost la modă înainte de regulile bazate pe bunăstarea animalelor.

Greutatea la sacrificare și vârsta masculilor este mai mică, pentru a reduce apariția mirosului neplăcut.

Doar porcii grei iberici sunt castrați și reprezintă 7% din producție. Vânzările la export ale companiilor spaniole nu sunt afectate. Și in România intră cantități mari de carne de porc spaniolă.

Castrarea chimică în Belgia reprezintă 7% din producție.

Producția de masculi necastrați este scăzută. Imunocastrarea reprezintă 7%, fiind susținută de câțiva mari distribuitori.

Companiile europene au dificultăți în exportul de carne rezultată de la masculi necastrați, dar presiunea susținută ONG-urilor de protecție a animalelor va duce la dezvoltarea acestui sector.

Cu toate acestea, se caută noi alternative în cercetare care să aducă în farfuria consumatorului o carne superioară, fără mirosuri specifice, provenite de la animale necastrate.

(date din pig333.com)

Ultimele articole adaugate

13 MAI 2026 – PARIS — Lumea nu reușește să investească în sănătatea animalelor, în ciuda dovezilor tot mai numeroase că costul inacțiunii depășește cu mult costul prevenției, potrivit raportului anual privind Starea Sănătății Animalelor în Lume

Raportul, publicat de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (WOAH) în marja celei de-a 93-a Sesiuni Generale, este singura evaluare globală […]

ACEBOP susține solicitarea unei întâlniri urgente cu ministrul Agriculturii, pentru stabilizarea sectorului cărnii de porc

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) se alătură demersului inițiat de Asociația Producătorilor de […]

Evoluția bolilor la animale în Europa – perioada 02 – 09 octombrie 2025

Raportări ale Statelor Membre în sistemul ADIS Cele mai multe focare raportate, respectiv 132, au fost de Pestă Porcină Africană […]

Situația pieței ouălor în Uniunea Europeană (UE) – 24.09.2025

Media prețului european la ouă în săptămâna 38 a fost de 262.42 euro/100 kg, cu 0.6% mai mare față de […]

Nikolaus Kriz a preluat oficial rolul de director executiv al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA)

Austriac, de meserie medic veterinar, cu peste 30 de ani de experiență internațională, Dr. Kriz și-a dedicat cariera științei, sănătății […]

PESTA PORCINĂ AFRICANĂ – NOUTĂȚI 2025

Pesta porcină africană (PPA) este o problemă pentru industria cărnii de porc la scară globală. Timp de mulți ani, lipsa […]

Cercetare  USDA-NIFA pentru a explora o soluție în prevenirea enteritei necrotice la păsări – vaccin și acid biliar – la Universitatea din Arkansas – America de Nord

Conform THE POULTRY SITE din 14 august 2025, anual se pierd în jur de șase miliarde dolari din cauza acestei […]

Tabloul de bord al pieței agricole – carnea de oaie, publicat în 26 martie 2025

În săptămâna 12 – 2025 la nivel european, prețul la mielul greu (greutate egală sau peste 13 Kg) a fost […]