Viziuni strategice la începutul anului 2022

Viziunea strategică a Green Deal, inclusiv politica strategiei „de la Furcă la Furculiță”, s-a modificat substanțial, trecând de la valori economice, la valori de calitate, cu o influență mare asupra bunăstării consumatorului și protecției mediului.

„Valorile de calitate” sunt dedicate, în principal:

sănătății: reducerea rezistenței antimicrobiene, bunăstarea animalelor – produse sigure pentru consumator, reducerea alimentelor cu risc de cancer și boli cardiace;

mediului: biodiversitate, neutralitate carbon, reducerea defrișărilor, sănătatea apei, a solului și a aerului, reducerea emisiilor de gaze de seră și altele;

cetățenilor: dreptul la muncă și condiții mai bune, salarizare corespunzătoare, timp maxim de lucru etc.

Cele mai importante teme ale lunii ianuarie sunt legate de proiectul avizului EFSA privind carnea și sănătatea, votul în plenul Parlamentului European asupra planului european de combatere a cancerului – cu o componentă împotriva consumului de carne roșie – și votul recomandărilor Comisiei ANIT (transportul animalelor vii).

Comunicarea organizațiilor cu COPA-COGECA, cu deputații europeni, rămâne deosebit de importantă în acest an, pentru îndeplinirea obiectivelor și reducerea presiunilor asupra cărnii și comerțului cu animale vii.

Ultimele articole adaugate

13 MAI 2026 – PARIS — Lumea nu reușește să investească în sănătatea animalelor, în ciuda dovezilor tot mai numeroase că costul inacțiunii depășește cu mult costul prevenției, potrivit raportului anual privind Starea Sănătății Animalelor în Lume

Raportul, publicat de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (WOAH) în marja celei de-a 93-a Sesiuni Generale, este singura evaluare globală […]

ACEBOP susține solicitarea unei întâlniri urgente cu ministrul Agriculturii, pentru stabilizarea sectorului cărnii de porc

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) se alătură demersului inițiat de Asociația Producătorilor de […]

Evoluția bolilor la animale în Europa – perioada 02 – 09 octombrie 2025

Raportări ale Statelor Membre în sistemul ADIS Cele mai multe focare raportate, respectiv 132, au fost de Pestă Porcină Africană […]

Situația pieței ouălor în Uniunea Europeană (UE) – 24.09.2025

Media prețului european la ouă în săptămâna 38 a fost de 262.42 euro/100 kg, cu 0.6% mai mare față de […]

Nikolaus Kriz a preluat oficial rolul de director executiv al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA)

Austriac, de meserie medic veterinar, cu peste 30 de ani de experiență internațională, Dr. Kriz și-a dedicat cariera științei, sănătății […]

PESTA PORCINĂ AFRICANĂ – NOUTĂȚI 2025

Pesta porcină africană (PPA) este o problemă pentru industria cărnii de porc la scară globală. Timp de mulți ani, lipsa […]

Cercetare  USDA-NIFA pentru a explora o soluție în prevenirea enteritei necrotice la păsări – vaccin și acid biliar – la Universitatea din Arkansas – America de Nord

Conform THE POULTRY SITE din 14 august 2025, anual se pierd în jur de șase miliarde dolari din cauza acestei […]

Tabloul de bord al pieței agricole – carnea de oaie, publicat în 26 martie 2025

În săptămâna 12 – 2025 la nivel european, prețul la mielul greu (greutate egală sau peste 13 Kg) a fost […]