Marii şi blânzii bivoli, crescuţi la noi în zone cu multă apă din Crişana, Transilvania, Moldova şi Muntenia, reprezentau în anul 2008 un efectiv de 62.100 capete iar astăzi, au rămas doar 24.746 capete, răspândite în aproape toate județele.
Brașovul este pe primul loc în creșterea bubalinelor (bivolilor), cu 5024 capete, urmat de Cluj cu 3865 capete și Sibiu, cu 3629 capete înregistrate.
La polul opus, sunt județele Caraș-Severin și Ialomița, unde nu mai există bivoli.
Înrudiţi cu bivolii sunt vestiţii zimbri, sau bizonul european (Bison bonasus), binecunoscuţi încă din Antichitate.
Se pare că bivolul domestic (asiatic) a fost adus în Europa în vremea marilor migraţii de la sfârşitul Antichităţii şi începutul Evului Mediu, de către Huni şi Avari, răspândindu-se apoi în toată Europa.
Există și păreri diferite, conform cărora existau deja în Europa mici efective de zimbri crescuți de Romani și Germanici pentru lupte, dar și bivoli europeni – de apă.
Bivolii de apă – fie că vorbim despre cel european, african sau asiatic – sunt dependenţi de zonele umede (mlaştini, râuri, delte etc.); dar se adaptează și în zonele aride.
Bivolul european a trăit în mlaştinile şi bălţile aflate la miazănoapte de Marea Neagră și până pe ţărmurile Atlanticului. Numit ştiinţific Bubalus murrensis, el avea coarnele late – şi plate în partea de sus – tipice bivolilor, însă curbate spre spate, cum observăm în reconstrucţia artistică de mai jos, deosebite de cele ale bivolilor africani.
Bivoliţele dau un lapte foarte gras şi sănătos din care se face o minune de brânză, carnea este gustoasă și, în general, slabă.
Situația bubalinelor din România pe județe poate fi consultată mai jos.