Funcționarea lanțului alimentar, transparența pieței in UE – priorități pentru 2018.

În ultimele luni, DG AGRI și Comisia Europeană au întreprins mai multe acțiuni in sprijinul funcționării de o manieră transparentă și echitabilă a lanțului alimentar in Uniunea Europeană

Primul pas a fost Regulamentul Omnibus (derogare de la norme și contractul de concurență).

Cel de-al doilea pas a fost reprezentat de propunerea Comisiei Europene privind o directivă cu target pe practicile comerciale neloiale, trimisă către Consiliul de Miniștri al UE și către Parlamentul European.

Al treilea pas va fi legat de transparența pieței și mai ales transparența prețurilor.

Se pregătește un atelier de lucru la Bruxelles, in 30 și 31 mai 2018 – prezentat ca un „atelier de lucru științific” al DG AGRI și organizat impreună cu Centrul Comun de Cercetare, denumit „De ce este necesară transparența pieței?”.

Experți din statele membre ale UE și din SUA sunt invitați să susțină prezentări pe această temă.

Nu va fi un atelier cu acces liber. Cu toate acestea, UECBV și reprezentanți ai Copa – Cogeca vor participa la acest atelier important.

Inainte de vacanța de vară va fi organizată o consultare publică, după care serviciile Comisiei Europene vor elabora fie un act delegat (AD) , fie un act de punere în aplicare (AA), care va fi transmis statelor membre – prin intermediul unui grup de experți naționali (in cazul AD) sau prin comitetul de gestionare a aspectelor orizontale (dacă va fi un proiect de AA) – înainte de sfârșitul anului 2018.

Acțiunile anului 2018 sunt promițătoare.

Probabil efectele vor apare in prima jumătate a anului 2019- când România va asigura președinția Consiliului European.

Ultimele articole adaugate

13 MAI 2026 – PARIS — Lumea nu reușește să investească în sănătatea animalelor, în ciuda dovezilor tot mai numeroase că costul inacțiunii depășește cu mult costul prevenției, potrivit raportului anual privind Starea Sănătății Animalelor în Lume

Raportul, publicat de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (WOAH) în marja celei de-a 93-a Sesiuni Generale, este singura evaluare globală […]

ACEBOP susține solicitarea unei întâlniri urgente cu ministrul Agriculturii, pentru stabilizarea sectorului cărnii de porc

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) se alătură demersului inițiat de Asociația Producătorilor de […]

Evoluția bolilor la animale în Europa – perioada 02 – 09 octombrie 2025

Raportări ale Statelor Membre în sistemul ADIS Cele mai multe focare raportate, respectiv 132, au fost de Pestă Porcină Africană […]

Situația pieței ouălor în Uniunea Europeană (UE) – 24.09.2025

Media prețului european la ouă în săptămâna 38 a fost de 262.42 euro/100 kg, cu 0.6% mai mare față de […]

Nikolaus Kriz a preluat oficial rolul de director executiv al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA)

Austriac, de meserie medic veterinar, cu peste 30 de ani de experiență internațională, Dr. Kriz și-a dedicat cariera științei, sănătății […]

PESTA PORCINĂ AFRICANĂ – NOUTĂȚI 2025

Pesta porcină africană (PPA) este o problemă pentru industria cărnii de porc la scară globală. Timp de mulți ani, lipsa […]

Cercetare  USDA-NIFA pentru a explora o soluție în prevenirea enteritei necrotice la păsări – vaccin și acid biliar – la Universitatea din Arkansas – America de Nord

Conform THE POULTRY SITE din 14 august 2025, anual se pierd în jur de șase miliarde dolari din cauza acestei […]

Tabloul de bord al pieței agricole – carnea de oaie, publicat în 26 martie 2025

În săptămâna 12 – 2025 la nivel european, prețul la mielul greu (greutate egală sau peste 13 Kg) a fost […]