Semnal de alarmă ACEBOP pentru suspendarea achizițiilor de carne de pasăre și ouă din Polonia

COMUNICAT DE PRESĂ – ASOCIAȚIA CRESCĂTORILOR ȘI EXPORTATORILOR DE BOVINE, OVINE ȘI PORCINE

În urmă cu patru zile, Polonia a notificat la OIE primul caz de influență aviară înalt patogenă din acest an, stat care nu a mai înregistrat focare din 2017. În numai trei zile, virusul s-a extins, fiind afectate trei ferme pe o rază de 3 km, cu aprox. 400.000 capete.

Autoritățile veterinare din statele membre au început aplicarea de  măsuri pentru a preveni eventuala răspândire a virusului influenței aviare H5N8 în alte exploatații de pasări din statul afectat și din celelalte state membre, cu precădere cele care achiziționează păsări, carne și ouă din Polonia. În procent de risc, România este prima pe lista, datorită cantităților de sute de tone intrate săptămânal în țară și sute de mii  de ouă.

Prima restricție corectă pe care o solicităm este  suspendarea achizițiilor de carne și ouă până la aplicarea măsurilor stabilite de Comisia Europeană, cu scopul protejării consumatorului român, știind faptul că virusul influenței H5N8 poate trece la om.

Această măsură ar trebui secondată de controlul întărit la destinație al cărnii și ouălor de la intrare, respectiv în depozitele din România, pentru a reduce spre zero riscul pentru consumator și retragerea lor de pe piață.

Un recensământ al cantităților intrate în perioada noiembrie-ianuarie și destinația finală ar fi binevenit în eventualitatea unui risc.

Comisia solicită în continuare menținerea unei vigilențe extreme, care ar trebui marcată și de măsuri aplicate la achizițiile intracomunitare, cum spuneam mai sus, nu numai la supravegherea fermelor din România.

Directiva în discuție prevede derogări de la restricțiile de mișcare a păsărilor, cărnii, ouălor – cu specificația mișcării doar în statul afectat, NU și în alte state membre.

Dacă în luna decembrie 2019 au fost înregistrate notificări de cazuri de influență aviară slab patogenă de către Franța și Regatul Unit al Marii Britanii, noul an a debutat cu un caz de influență aviară înalt patogenă, în Polonia, care în numai trei zile s-a extins foarte mult.

Acest fapt  îngrijorează fermierii care solicită măsuri urgente, pentru protejarea consumatorilor și fermelor românești. Asocierea pestei porcine africane în evoluție cu afectarea sectorului aviar cu gripă înalt patogenă, ar fi un dezastru pentru societățile producătoare, dezastru care considerăm că poate fi evitat prin acțiuni rapide și ferme.

În numele Consiliului Director ACEBOP,

Dr. Mary Pană, Președinte.

Ultimele articole adaugate

13 MAI 2026 – PARIS — Lumea nu reușește să investească în sănătatea animalelor, în ciuda dovezilor tot mai numeroase că costul inacțiunii depășește cu mult costul prevenției, potrivit raportului anual privind Starea Sănătății Animalelor în Lume

Raportul, publicat de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (WOAH) în marja celei de-a 93-a Sesiuni Generale, este singura evaluare globală […]

ACEBOP susține solicitarea unei întâlniri urgente cu ministrul Agriculturii, pentru stabilizarea sectorului cărnii de porc

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) se alătură demersului inițiat de Asociația Producătorilor de […]

Evoluția bolilor la animale în Europa – perioada 02 – 09 octombrie 2025

Raportări ale Statelor Membre în sistemul ADIS Cele mai multe focare raportate, respectiv 132, au fost de Pestă Porcină Africană […]

Situația pieței ouălor în Uniunea Europeană (UE) – 24.09.2025

Media prețului european la ouă în săptămâna 38 a fost de 262.42 euro/100 kg, cu 0.6% mai mare față de […]

Nikolaus Kriz a preluat oficial rolul de director executiv al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA)

Austriac, de meserie medic veterinar, cu peste 30 de ani de experiență internațională, Dr. Kriz și-a dedicat cariera științei, sănătății […]

PESTA PORCINĂ AFRICANĂ – NOUTĂȚI 2025

Pesta porcină africană (PPA) este o problemă pentru industria cărnii de porc la scară globală. Timp de mulți ani, lipsa […]

Cercetare  USDA-NIFA pentru a explora o soluție în prevenirea enteritei necrotice la păsări – vaccin și acid biliar – la Universitatea din Arkansas – America de Nord

Conform THE POULTRY SITE din 14 august 2025, anual se pierd în jur de șase miliarde dolari din cauza acestei […]

Tabloul de bord al pieței agricole – carnea de oaie, publicat în 26 martie 2025

În săptămâna 12 – 2025 la nivel european, prețul la mielul greu (greutate egală sau peste 13 Kg) a fost […]