ACEBOP: ”Intrarea României „în roșu” reprezintă declararea oficială a pestei porcine”

COMUNICAT ACEBOP

15 OCT. 2019

După discuții cu reprezentanții de la Bruxelles, ACEBOP agrează propunerea de intrare totală a României în partea a III-a la Anexa Deciziei   nr. 709/2014 privind pestă porcină africană și solicită autorităților române să fie de acord cu această propunere.

 Ne manifestăm tot sprijinul în acest sens.

Spiritul, esența Directivei nr.60/2002 – a pestei porcine africane– este de reducere a riscului  difuzării virusului spre țările europene îndemne și NU de suspendare a producției și consumului național de carne de porc

Riscul de răspandire a pestei porcine africane, circulația diferitelor produse obținute de la suine prezintă diferite niveluri de risc. 

Pentru circulația națională, putem obține derogări în Comitetului Veterinar Permanent, astfel încât să ne protejăm propriile exploatații.

Trebuie să protejăm mai ales suinele din fermele mari și să scăpam treptat de boală. 

PPA prezentă în exploatațiile mari înseamnă distrugerea filierei de carne de porc a României,  cu pagube imense pentru bugetul național, fermieri și consumatori. 

Intrarea României „în roșu” reprezintă declararea oficială a pestei porcine că evoluând în majoritatea spațiului național, fapt care va aduce  și  schimbarea politicii de eradicare a bolii și implicit a politicii comerciale-pe mai mulți ani.

Din luna ianuarie 2019 comerțul României cu carne în spațiul internațional a fost aproape de zero, ceea ce înseamnă că putem să punem astăzi producția internă înaintea comerțului comunitar.

Trecerea la ștampila hexagonală, abatorizarea în condiții de siguranță și consumul intern al cărnii proaspete, netransformate la 80 grade Celsius se pot realiza, după informarea CE în următorul SCoPAFF.

Carnea proaspătă, rămânând pe teritoriul național, nu are nevoie să fie transformată – într-o țară aflată TOTAL în zona de protecție (roșie).

Se va utiliza marca hexagonală doar pentru a evita orice tentativă de ieșire a cărnii proaspete din România spre spațiul comunitar.

 Astăzi, CE ne propune să intrăm „în roșu”.

 Fermierii sunt de acord, sub rezerva unui program care să conțină:

  1.  Realizarea unui cordon de 11 km în jurul fermelor mari,  perimetru în care să se realizeze supravegherea de laborator – confidență 95%, prevalență 5%-în gospodării și uciderea preventivă în caz de rezultat pozitiv în tot arealul de 11 km, fără posibilitate de repopulare 1 an și despăgubiri corespunzătoare.
    În același perimetru, să se efectueze urgent vânătoarea la mistreți, așa cum este prevăzută în procedura din documentul SANTE/7113/2015-Revizia 10, “Managementul strategiei PPA în Uniunea Europeană”.
  2. Mișcarea suinelor sănătoase din fermă către abator și din fermă de reproducție către fermă de creștere și îngrășare pe baza testelor de supraveghere negative și transportul pe culoare sigure, notificate, către abator – cu excluderea timpului de așteptare și condiționarea doar de prezența suinelor timp de 30 de zile în fermă.
  3. Carnea provenită de la suinele sănătoase din exploatațiile îndemne să fie  comercializată pe teritoriul național, sub ștampila hexagonală.

Solicităm  informarea urgentă de către experții ANSVSA a celorlalte state membre în viitorul Comitet Veterinar Permanent și aplicarea  în teren a unui plan favorabil României.

CONSILIUL DIRECTOR
Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România.

Ultimele articole adaugate

13 MAI 2026 – PARIS — Lumea nu reușește să investească în sănătatea animalelor, în ciuda dovezilor tot mai numeroase că costul inacțiunii depășește cu mult costul prevenției, potrivit raportului anual privind Starea Sănătății Animalelor în Lume

Raportul, publicat de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (WOAH) în marja celei de-a 93-a Sesiuni Generale, este singura evaluare globală […]

ACEBOP susține solicitarea unei întâlniri urgente cu ministrul Agriculturii, pentru stabilizarea sectorului cărnii de porc

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) se alătură demersului inițiat de Asociația Producătorilor de […]

Evoluția bolilor la animale în Europa – perioada 02 – 09 octombrie 2025

Raportări ale Statelor Membre în sistemul ADIS Cele mai multe focare raportate, respectiv 132, au fost de Pestă Porcină Africană […]

Situația pieței ouălor în Uniunea Europeană (UE) – 24.09.2025

Media prețului european la ouă în săptămâna 38 a fost de 262.42 euro/100 kg, cu 0.6% mai mare față de […]

Nikolaus Kriz a preluat oficial rolul de director executiv al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA)

Austriac, de meserie medic veterinar, cu peste 30 de ani de experiență internațională, Dr. Kriz și-a dedicat cariera științei, sănătății […]

PESTA PORCINĂ AFRICANĂ – NOUTĂȚI 2025

Pesta porcină africană (PPA) este o problemă pentru industria cărnii de porc la scară globală. Timp de mulți ani, lipsa […]

Cercetare  USDA-NIFA pentru a explora o soluție în prevenirea enteritei necrotice la păsări – vaccin și acid biliar – la Universitatea din Arkansas – America de Nord

Conform THE POULTRY SITE din 14 august 2025, anual se pierd în jur de șase miliarde dolari din cauza acestei […]

Tabloul de bord al pieței agricole – carnea de oaie, publicat în 26 martie 2025

În săptămâna 12 – 2025 la nivel european, prețul la mielul greu (greutate egală sau peste 13 Kg) a fost […]