A.C.E.B.O.P. susţine demersul crescătorilor privind relansarea creşterii bovinelor de carne în România

Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (A.C.E.B.O.P.) susţine demersul crescătorilor autohtoni de bovine de carne, care au iniţiat o petiţie către ministrul Agriculturii, Nechita-Adrian Oros, pentru relansarea creşterii bovinelor de carne în România.

„Asociaţia noastră se alătură grupului de crescători de bovine de carne din România care au iniţiat o petiţie către domnul ministru Nechita-Adrian Oros. Scopul petiţiei este unul major pentru relansarea creşterii bovinelor de carne în România, mărirea producţiei, calitatea cărnii şi, implicit, obţinerea de plus valoare pentru fermieri. Este absolut necesară sprijinirea producţiei. România nu are capacitate de rasă la bovine şi nici la ovine, trebuie sprijinită metisarea. Din acest motiv, suntem lângă crescătorii de bovine carne care au iniţiat petiţia şi care doresc dezvoltarea sectorului de carne”, se arată într-un comunicat al asociaţiei remis miercuri AGERPRES.

În acest context, A.C.E.B.O.P. propune ca 75% din valoarea sprijinului care se va acorda în sector să se dea la femele care dovedesc originea tatălui-rasă de carne, iar 50% pentru rase autohtone însămânţate cu rase de carne.

De asemenea, Asociaţia propune coborârea numărului de capete la tinerii fermieri, la 5 capete bovine şi 75 la ovine şi aplicarea echivalentului zootehnic, adică o subvenţie pe UVM (Unitate Vită Mare) la fel cum există sprijinul pe hectar cu 36 euro, iar crescătorii de animale să fie sprijiniţi pe UVM.

Nu în ultimul rând, Asociaţia mai propune ca 50% din valoarea sprijinului să se dea la oricare vacă ce intră la metisare cu rase de carne.

„Aşa poate fi relansată producţia de carne vită a României”, spun reprezentaţii Asociaţiei.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), efectivele de bovine existente la 1 iunie 2020 au scăzut cu 2,4% pe total faţă de aceeaşi dată a anului trecut, ajungând la 1.914.602 capete.

În ceea ce priveşte sacrificările, datele INS arată că anul trecut au fost sacrificate 566.000 de capete de bovine, în scădere cu 13,1% faţă de 2019, iar producţia de carne obţinută în 2020 de la animalele sacrificate a ajuns 93.537 tone, faţă de 89.284 tone în 2019.


Sursa: www.agerpres.ro

Ultimele articole adaugate

13 MAI 2026 – PARIS — Lumea nu reușește să investească în sănătatea animalelor, în ciuda dovezilor tot mai numeroase că costul inacțiunii depășește cu mult costul prevenției, potrivit raportului anual privind Starea Sănătății Animalelor în Lume

Raportul, publicat de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (WOAH) în marja celei de-a 93-a Sesiuni Generale, este singura evaluare globală […]

ACEBOP susține solicitarea unei întâlniri urgente cu ministrul Agriculturii, pentru stabilizarea sectorului cărnii de porc

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) se alătură demersului inițiat de Asociația Producătorilor de […]

Evoluția bolilor la animale în Europa – perioada 02 – 09 octombrie 2025

Raportări ale Statelor Membre în sistemul ADIS Cele mai multe focare raportate, respectiv 132, au fost de Pestă Porcină Africană […]

Situația pieței ouălor în Uniunea Europeană (UE) – 24.09.2025

Media prețului european la ouă în săptămâna 38 a fost de 262.42 euro/100 kg, cu 0.6% mai mare față de […]

Nikolaus Kriz a preluat oficial rolul de director executiv al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA)

Austriac, de meserie medic veterinar, cu peste 30 de ani de experiență internațională, Dr. Kriz și-a dedicat cariera științei, sănătății […]

PESTA PORCINĂ AFRICANĂ – NOUTĂȚI 2025

Pesta porcină africană (PPA) este o problemă pentru industria cărnii de porc la scară globală. Timp de mulți ani, lipsa […]

Cercetare  USDA-NIFA pentru a explora o soluție în prevenirea enteritei necrotice la păsări – vaccin și acid biliar – la Universitatea din Arkansas – America de Nord

Conform THE POULTRY SITE din 14 august 2025, anual se pierd în jur de șase miliarde dolari din cauza acestei […]

Tabloul de bord al pieței agricole – carnea de oaie, publicat în 26 martie 2025

În săptămâna 12 – 2025 la nivel european, prețul la mielul greu (greutate egală sau peste 13 Kg) a fost […]