Semnal de alarmă ACEBOP pentru suspendarea achizițiilor de carne de pasăre și ouă din Polonia

COMUNICAT DE PRESĂ – ASOCIAȚIA CRESCĂTORILOR ȘI EXPORTATORILOR DE BOVINE, OVINE ȘI PORCINE

În urmă cu patru zile, Polonia a notificat la OIE primul caz de influență aviară înalt patogenă din acest an, stat care nu a mai înregistrat focare din 2017. În numai trei zile, virusul s-a extins, fiind afectate trei ferme pe o rază de 3 km, cu aprox. 400.000 capete.

Autoritățile veterinare din statele membre au început aplicarea de  măsuri pentru a preveni eventuala răspândire a virusului influenței aviare H5N8 în alte exploatații de pasări din statul afectat și din celelalte state membre, cu precădere cele care achiziționează păsări, carne și ouă din Polonia. În procent de risc, România este prima pe lista, datorită cantităților de sute de tone intrate săptămânal în țară și sute de mii  de ouă.

Prima restricție corectă pe care o solicităm este  suspendarea achizițiilor de carne și ouă până la aplicarea măsurilor stabilite de Comisia Europeană, cu scopul protejării consumatorului român, știind faptul că virusul influenței H5N8 poate trece la om.

Această măsură ar trebui secondată de controlul întărit la destinație al cărnii și ouălor de la intrare, respectiv în depozitele din România, pentru a reduce spre zero riscul pentru consumator și retragerea lor de pe piață.

Un recensământ al cantităților intrate în perioada noiembrie-ianuarie și destinația finală ar fi binevenit în eventualitatea unui risc.

Comisia solicită în continuare menținerea unei vigilențe extreme, care ar trebui marcată și de măsuri aplicate la achizițiile intracomunitare, cum spuneam mai sus, nu numai la supravegherea fermelor din România.

Directiva în discuție prevede derogări de la restricțiile de mișcare a păsărilor, cărnii, ouălor – cu specificația mișcării doar în statul afectat, NU și în alte state membre.

Dacă în luna decembrie 2019 au fost înregistrate notificări de cazuri de influență aviară slab patogenă de către Franța și Regatul Unit al Marii Britanii, noul an a debutat cu un caz de influență aviară înalt patogenă, în Polonia, care în numai trei zile s-a extins foarte mult.

Acest fapt  îngrijorează fermierii care solicită măsuri urgente, pentru protejarea consumatorilor și fermelor românești. Asocierea pestei porcine africane în evoluție cu afectarea sectorului aviar cu gripă înalt patogenă, ar fi un dezastru pentru societățile producătoare, dezastru care considerăm că poate fi evitat prin acțiuni rapide și ferme.

În numele Consiliului Director ACEBOP,

Dr. Mary Pană, Președinte.

Ultimele articole adaugate

A.C.E.B.O.P. susține poziția UECBV, organizație europeană din care face parte, privind Decretul francez pentru utilizarea anumitor denumiri  dedicate alimentelor care conțin proteine vegetale

Decretul francez este o bază bună pentru viitoarele norme europene privind clarificarea denumirilor cărnii și evitarea confuziei consumatorilor, evitarea comparațiilor […]

Punct de vedere A.C.E.B.O.P. privind modificarea Ordinului 130/2023 aflat în transparență decizională.

Nr. 60/09.11.2023 Către, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Domnului Președinte Alexandru BOCIU În atenția, Domnului Ministru al […]

A intrat în vigoare legea germană de etichetare a bunăstării cărnii de porc

Legea solicită crescătorilor de porci să-și raporteze practicile de creștere, iar întreprinderile alimentare să eticheteze carnea în consecință. Eticheta face […]

Cercetătorii de la ETH Zurich și de la Universitatea din Basel au dezvoltat un vaccin care protejează animalele de Salmonella

Ca  toți agenții patogeni, bacteriile sunt capabile să evite eficacitatea unui vaccin, modificându-și genele. Pentru oamenii de știință care doresc […]

Campanie STOP PPA

VACDIVA: SPERANȚA LUPTEI ÎMPOTRIVA PESTEI PORCINE AFRICANE (PPA)

Seminarul va avea loc la Comitetul Economic Social European – CESE, Bruxelles, pe 10 iulie, la ora 9.00 și este […]

Diferite metode de castrare a purceilor la nivelul Uniunii Europene

În Uniunea Europeană, castrarea reprezintă aproximativ 31,5%, producția de masculi necastrați reprezentând 45 de milioane capete în anul 2020, dintr-un […]

Wageningen University & Research  din Olanda a realizat un studiu privind costurile păstrării cozii intacte la purcei.

Dintre purceii cu cozi intacte sub observație, 10-15% au ajuns la abator cu cozi mușcate în diferite stadii. Studiul a […]

După o întrerupere de cinci ani, societatea internațională a cărnii se reunește în Olanda, la Maastricht, în perioada 11-13 octombrie 2023

Tema Congresului o reprezintă “întâlnirea dintre societatea cărnii și consumator”. Vor fi abordate teme de actualitate, cum ar fi: schimbări, […]

Bunăstare – 9 m² per vacă în adăpost

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) recomandă  o suprafață minimă pentru adăpostirea vacilor în adăposturi, respectiv o suprafață de 9 […]

Deputații europeni călătoresc în România pentru a investiga gestionarea pădurilor și populațiile de urși bruni

În perioada 15-18 mai, opt deputați europeni vor călători în România pentru a discuta cu oficiali guvernamentali, autorități locale și […]

Decret Regal privind castrarea purceilor

Datorită unui Decret Regal, fermierii belgieni pot face singuri anestezie locală pentru castrarea purceilor. Castrarea chirurgicală a purceilor masculi realizată […]

Un nou model pentru importuri lansat de Marea Britanie

Abordarea este aplicabilă importurilor de animale vii, produselor germinale, produselor de origine animală, plante și produse vegetale, la frontieră. Aceasta […]

A fost publicat Avizul științific EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară) privind bunăstarea vițeilor

A fost publicat Avizul științific EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară) privind bunăstarea vițeilor Avizul a fost solicitat de Comisia Europeană în […]

CUȘTILE PENTRU GĂINILE OUĂTOARE VOR FI INTERZISE TREPTAT

CUȘTILE PENTRU GĂINILE OUĂTOARE VOR FI INTERZISE TREPTAT În date de 24 martie 2023, a fost publicat raportul DG SANTE […]

Industria cărnii de pasăre continuă să crească, în ciuda vremurilor tulburi

Industria cărnii de pasăre continuă să crească, în ciuda vremurilor tulburi Industria locală de carne de pasăre a evoluat constant […]

Comisia Europeană a propus o prelungire a acordului temporar de transport rutier semnat cu Ucraina, care permite transportatorilor ucraineni să-și mărească operațiunile pe drumurile Uniunii Europene (UE) cu aproximativ 40%.

Comisia Europeană a propus o prelungire a acordului temporar de transport rutier semnat cu Ucraina, care permite transportatorilor ucraineni să-și […]

Uniunea Europeană (UE) a suspendat în 2022 toate tarifele și cotele la exporturile ucrainene de produse agricole.

Uniunea Europeană (UE) a suspendat în 2022 toate tarifele și cotele la exporturile ucrainene de produse agricole. Pe 5 iunie […]

Autoritățile olandeze au confirmat un focar de ESB atipică într-o fermă din sudul țării.

Autoritățile olandeze au confirmat un focar de ESB atipică într-o fermă din sudul țării. În urma rezultatelor testelor realizate în  […]

COMISIA EUROPEANĂ AR TREBUI SĂ NEGOCIEZE URGENT ACHIZIȚIA DE VACCIN CONTRA PESTEI PORCINE AFRICANE (PPA).

COMISIA EUROPEANĂ AR TREBUI SĂ NEGOCIEZE URGENT ACHIZIȚIA DE VACCIN CONTRA PESTEI PORCINE AFRICANE (PPA). Departamentul pentru Agricultură al SUA […]

Un proiect LEADER din Estonia, premiat!

Un proiect LEADER din Estonia, premiat! Utilizarea lânii reziduale pentru a reduce deșeurile din plastic în economia circulară, adaugă valoare […]

INTERZIS LA EXPORT

INTERZIS LA EXPORT Ministerul Agriculturii din Germania a emis o comunicare către părțile interesate prin care anunță interzicerea exporturilor de […]

Pesta porcină africană la mistreți: supravegherea pasivă reduce incidența bolii.

Pesta porcină africană la mistreți: supravegherea pasivă reduce incidența bolii. FAO, WOAH (OIE) și Comisia Europeană consideră că detectarea precoce […]

A fost publicat „Raportul de toamnă privind perspectivele pe termen scurt: piața agricolă a Uniunii Europene (UE)”

A fost publicat „Raportul de toamnă privind perspectivele pe termen scurt: piața agricolă a Uniunii Europene (UE)” Raportul evidențiază faptul […]

Astăzi are loc la Bruxelles reuniunea Consiliului Uniunii Europene  AgriFish.

Astăzi are loc la Bruxelles reuniunea Consiliului Uniunii Europene  AgriFish.                Sesiunile publice pot fi urmărite aici: https://video.consilium.europa.eu/event/en/26131 Miniștrii […]

A fost publicat avizul EFSA (European Food Safety Authority) privind protecția bovinelor în timpul transportului.

A fost publicat avizul EFSA (European Food Safety Authority) privind protecția bovinelor în timpul transportului. În cadrul strategiei “de la […]

Comisia Europeană a aprobat primul pachet de planuri strategice PAC pentru șapte țări: Danemarca, Finlanda, Franța, Irlanda, Polonia, Portugalia și Spania.

Acesta este un pas important pentru punerea în aplicare a noii Politici Agricole Comune (PAC) la 1 ianuarie 2023. Noua […]

Contextul socio-economic de la nivel global pune presiune pe piața cărnii de vită

Crizele resimțite de Europa în ultima perioadă se reflectă și în filiera cărnii de vită, cu un impact semnificativ asupra […]

Opriți Pesta Porcină Africană❗

Campania „Opriți Pesta Porcină Africană” face parte din eforturile continue ale Comisiei Europene și ale altor organisme internaționale de a […]

Pe lângă costurile ridicate de producție, agricultura europeană a fost lovită de un val de căldură și de secetă fără precedent

Acest lucru afectează producția agricolă, scade recoltele și ca urmare, scad veniturile fermierilor și crește riscul pentru siguranța alimentară. Conform […]

European Food Safety Authority (EFSA) a publicat avizul științific cu privire la bunăstarea porcilor crescuți în fermă

Studiul are o mare importanță și va sta la baza schimbărilor legislative legate de bunăstarea suinelor. Puteți găsi mai multe […]

Sondajul realizat în Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord asupra disponibilității de a consuma carne produsă în laborator: 60% dintre adulți nu sunt dispuși să consume o astfel de carne

Sistemul alimentar este în continuă schimbare, inovațiile tehnologice alimentare deschid ușile către produse alternative – dintre care unele sunt cultivate în […]

Începând cu lunile februarie-aprilie 2022, prețul cărnii de pasăre în Uniunea Europeană a crescut cu 13%

Din luna aprilie, prețul cărnii de pasăre s-a consolidat la 38%, peste media perioadei 2017-2021. În ultima săptămână a lunii […]

NAVET-ASFVAC: Primul vaccin confirmat ca fiind sigur și eficient împotriva pestei porcine africane

În noiembrie 2019, Vietnam a negociat cu SUA posibilitatea cooperării în cercetarea și producerea unui vaccin în Vietnam, cu virusul […]

Pesta porcină africană și influența aviară, două boli care afectează grav Europa

Ultima situație europeană evidențiază, pe lângă cazul de pestă porcină africană din Germania (PPA), situat lângă granița cu Franța, și […]

Comisarul Wojciechowski a anunțat lansarea unei platforme, care urmărește să reunească cu ușurință întreprinderile din UE și din Ucraina

Lansată de Comisia Europeană și operată de Enterprise Europe Network, această platformă își propune să reunească întreprinderile din UE și din […]

Pestă porcină africană în Germania la porcul domestic

Virusul pestei porcine africane a fost confirmat într-o fermă de finisare porci, din localitatea Forchheim statul Baden-Württemberg, aproape de granița […]

Carnea sintetică, un viitor deja întâmplat

În urmă cu mai bine de 70 de ani, cercetătorul olandez Willem van Eelen lansa ideea cărnii sintetice. Bill Gates spunea […]

Rezultatul consultării publice online pentru revizuirea legislației Uniunii Europene (UE) privind bunăstarea animalelor

Consultarea publică a avut ca scop colectarea opiniilor cetățenilor europeni cu privire la necesitatea revizuirii legislației UE privind bunăstarea animalelor. […]

Carnea de miel a fost mai scumpă cu 30% de Paște în 2022

În 2022, carnea de miel s-a scumpit cu 30%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În majoritatea regiunilor, săptămânile […]

Piața europeană a cărnii de pasăre și ouă la începutul lunii mai 2022

Sisteme de creștere la găinile ouătoare Puiul broiler reprezintă 82% din producția europeană de carne de pasăre. Polonia este cel […]

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) organizează două zile de informare virtuală pe 12 și 13 mai 2022

Webinarul va oferi actualizări cu privire la subiecte legate de politica de reglementare, evoluțiile științifice și procedurale rezultate din Regulamentul […]

Evoluția pestei porcine africane în România, în strânsă legătură cu efectivele de mistreți

Șansa României de a eradica pesta porcină africană, este strâns legată de gestionarea corespunzătoare a efectivelor de mistreți. Conform datelor […]

Măsuri de sprijin pentru sectorul suin la nivelul statelor membre

Austria: 20 milioane euro pentru anul 2022. Fermierii pot cere sprijin din luna aprilie, cuantumul forfetar exact per porc de […]

Măsuri ale statelor membre pentru reducerea afectării pieței unice provocate de războiului ruso-ucrainean

La 23 martie 2022, Comisia a adoptat „Cadrul temporar de criză privind ajutorul de stat” cu scopul de a permite […]

Pesta porcină africană (PPA) și influența aviară înalt patogenă

În perioada 01.01 – 22.04.2022, în Uniunea Europeană au fost confirmate 153 de focare de PPA la porcii domestici, dintre […]

Măsuri de protecție în Germania pentru pesta porcină africană (PPA)

Germania a hotărât ca statele federale care nu s-au confruntat cu focare de PPA să contribuie la costurile măsurilor de […]

Efortul Uniunii Europene (UE) pentru sprijinirea fermierilor din piața unică și a securității alimentare din Ucraina

Statele care se bazează în mare măsură pe importurile de cereale din Ucraina și Rusia sunt expuse unui risc crescut […]

Cum arată viitorul industriei locale a cărnii?

Industria locală a cărnii încearcă să reziste în fața provocărilor care s-au năpustit în ultima perioadă asupra segmentului. În timp […]

Prima întâlnire oficială a „Grupului european de reflecție pentru carnea de porc” a avut loc în sistem on-line miercuri, 6 aprilie 2022

Reuniunea a fost prezidată de șefa unității AGRI, Brigitte Misonne și de directorul general adjunct, Michael Scannell. S-au alăturat aproximativ […]

Președintele ACEBOP a participat la prima reuniune comună a CDG produse animale – secțiunea porc, grupului de experți CMO – secțiunea produse animale și grupul european de reflecție în carnea de porc din 06.04.2022

Subiectul abordat a fost legat de una dintre cele cinci întrebări lansate de Comisia europeană pentru reuniune:“În ce măsură echilibrul […]

Perspective pe termen scurt ale agriculturii în Uniunea Europeană (UE)

Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei a perturbat semnificativ piețele agricole globale. Acest lucru a creat mai multă incertitudine și […]

Președintele A.C.E.B.O.P face parte din Grupul Comisiei Europene de Reflecție pentru carnea de porc

Comitetul european de legătură pentru comerțul agricol și agroalimentar (CELCAA) prin UECBV (Uniunea comercianților de animale vii și carne), au […]

Au fost deschise oficial înscrierile la premiile ecologice ale Uniunii Europene

Aceste premii sunt un prim exemplu comunitar, fiind concepute ca o continuare a planului de acțiune pentru dezvoltarea producției ecologice, […]

Dr. Mary Pană, președinte ACEBOP: „Sectorul zootehnic este constrâns din toate direcțiile”

Se anunță vremuri dificile pentru sectorul zootehnic local. Supraproducția înregistrată în sectorul de pasăre și pesta porcină africană, prost gestionată […]

Fermierii francezi în fața noii Politici Agricole Europene (PAC) 2023-2027

Franța a ales să accesibilizeze eco-schemele, principalul sprijin de mediu al PAC, pentru cât mai mulți fermieri. În Program, eco-schemele […]