Ping-pong cu nervii fermierilor!

In acest moment, A.C.E.B.O.P. pune la indoială buna credință a Președintelui României care, impreună cu clasa politică, transformă o necesitate națională intr-un joc politic.

Dacă in presă a fost menționată doar sesizarea  Curții Constituționale pentru legea reproducției la porc, informăm că și legea reproducției la pasăre a luat același drum.

Atragem atenția, așa cum am făcut-o in ultima perioadă, asupra faptului că România a ajuns o piață de consum a produselor din Uniunea Europeană – produse care s-a demonstrat că au dublu standard – recunoscut și investigat de instituțiile europene responsabile.

Este inadmisibil să se joace ping-pong intre instituții cu o lege care ar trebui să sprijine fermierii români!

Constatăm cu surprindere faptul că instituția prezidențială ingreunează demararea unui proiect care face bine României.

In 30 de ani de la Revoluție, zootehnia românească aproape că nu există in Europa.

Suntem incapabili să ne producem mâncarea de care avem nevoie! Importăm aprox.70% din alimentele pe care le consumăm iar sectorul cărnii de porc este la pământ!

Astăzi, fermierul nostru cumpără purcelul la aprox. 70 de euro din alte state membre, in timp ce prețul de producție in România este de aprox. 40 de euro/cap. 

Diferența de cost este suportată de consumator!

Construirea fermelor de reproducție este aproape nefinanțabilă de către băncile comerciale din România din cauza istoricului zootehniei naționale, marcat de numeroase falimente in industria alimentară autohtonă – tocmai din lipsa celei mai importante verigi, reproducția. 

De menționat faptul că programe similare de dezvoltare a agriculturii au fost derulate in alte state membre in ultimii 20 de ani.

Majoritatea asociațiilor din zootehnia românească de profil au avut un punct de vedere vizavi de  legile de interes național pentru porc și pasăre și susțin.

In numele membrilor A.C.E.B.O.P.,

Dr. Mary Pană – președinte.

Ultimele articole adaugate

13 MAI 2026 – PARIS — Lumea nu reușește să investească în sănătatea animalelor, în ciuda dovezilor tot mai numeroase că costul inacțiunii depășește cu mult costul prevenției, potrivit raportului anual privind Starea Sănătății Animalelor în Lume

Raportul, publicat de Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (WOAH) în marja celei de-a 93-a Sesiuni Generale, este singura evaluare globală […]

ACEBOP susține solicitarea unei întâlniri urgente cu ministrul Agriculturii, pentru stabilizarea sectorului cărnii de porc

Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP) se alătură demersului inițiat de Asociația Producătorilor de […]

Evoluția bolilor la animale în Europa – perioada 02 – 09 octombrie 2025

Raportări ale Statelor Membre în sistemul ADIS Cele mai multe focare raportate, respectiv 132, au fost de Pestă Porcină Africană […]

Situația pieței ouălor în Uniunea Europeană (UE) – 24.09.2025

Media prețului european la ouă în săptămâna 38 a fost de 262.42 euro/100 kg, cu 0.6% mai mare față de […]

Nikolaus Kriz a preluat oficial rolul de director executiv al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA)

Austriac, de meserie medic veterinar, cu peste 30 de ani de experiență internațională, Dr. Kriz și-a dedicat cariera științei, sănătății […]

PESTA PORCINĂ AFRICANĂ – NOUTĂȚI 2025

Pesta porcină africană (PPA) este o problemă pentru industria cărnii de porc la scară globală. Timp de mulți ani, lipsa […]

Cercetare  USDA-NIFA pentru a explora o soluție în prevenirea enteritei necrotice la păsări – vaccin și acid biliar – la Universitatea din Arkansas – America de Nord

Conform THE POULTRY SITE din 14 august 2025, anual se pierd în jur de șase miliarde dolari din cauza acestei […]

Tabloul de bord al pieței agricole – carnea de oaie, publicat în 26 martie 2025

În săptămâna 12 – 2025 la nivel european, prețul la mielul greu (greutate egală sau peste 13 Kg) a fost […]