Grup danez din industria cărnii care ”primește până la 20 de parteneriate de afaceri și oferte legate de investiții din partea unor grupuri din China, în fiecare săptămână”.

“Manifestarea acestui interes al investitorilor chinezi pentru industria cărnii din Danemarca este ceva nou”, a declarat Anders Moltke-Leth, un broker de investiții danez, care privește perspectiva pătrunderii capitalului chinez în industria daneză a cărnii, ca o evoluție pozitivă.

 ”China este în căutarea unor oportunități de investiții și de extindere în afara granițelor sale, iar Danemarca este pe radarul ei”, a declarat Moltke-Leth. Acesta a acționat ca intermediar în 2013, atunci când un ”fond de pensii chinez important” care a dorit să-și păstreze anonimatul, și-a arătat interesul de a achiziționa un pachet de acțiuni de 10%-15% din capitalul Danish Crown. Oferta, a declarat Moltke-Leth, a fost transmisă lui Erik Bredholt, președintele Danish Crown.

 ”Nu a existat însă nici o reacție din partea Danish Crown”, a declarat Moltke-Leth. ”Pot să înțeleg foarte bine că Danish Crown primește multe cereri de acest fel, și, este evident, că firma nu a fost interesată în a face publice astfel de lucruri. Este însă interesant că acest lucru se întâmplă acum, când fermierii danezi se confruntă cu o serie de greutăți financiare.

 

Fondul chinez a acționat de altfel și în sensul de a-și manifesta interesul în cumpărarea unor ferme cu probleme”, a adăugat Moltke-Leth.


Agromonitor

Facebook Like

Ultimele noutati

  • Bovine

    Principalele rase de bovine crescute in Romania Rasele de bovine se împart în : 1) Rase de lapte; 2)...

  • Cresterea porcinelor

    Activitatea de crestere si ingrasare a porcilor se desfasoara in patru sectoare care sunt:

Articole ACEBOP

Login Form