Prețul cărnii de pui: Cu cât se mai vinde puiul la poarta fermei în 2014


| Avicultură, Zootehnie | de

Etichete: carne de pui, consum carne de pui, ferme de pui, pretul carnii de pui

Reprezentanții crescătorilor de pui cer scăderea TVA-ului în industria cărnii, aceasta fiind o soluție pentru redresarea acestui sector.

Ilie Van, președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), spune că situația celor mai mulți producători de carne de pui este dificilă la ora actuală.

“Industria avicolă nu și-a revenit după scandalul de anul trecut, iar din punct de vedere financiar este în suferință. Ne confruntăm la ora actuală cu multe insolvențe, cu probleme legate de evaziune fiscală, cu concurență neloială și cu o piața neagră pe care o estimăm la 40%. Deocamdată suntem în așteptarea unor măsuri despre care se discută toată ziua, dar care ar salva industria avicolă românească, și mă refer, în primul rând, la reducerea TVA”, a precizat pentru Agerpres președintele UNCPR.

Potrivit datelor oferite Agerpres de crescătorii de pui, livrările de carne de pasăre în viu, în lunile ianuarie și februarie 2014, au fost de 61.500 tone (47.900 tone echivalent carcasă), în timp ce în aceeași perioadă din 2013 au fost de 64.700 tone în viu (50.500 tone echivalent carcasă).

Previziunile UCPR în ceea ce privește producția, pentru primul trimestru al acestui an, sunt de 88.000 de tone de carne de pasăre în viu, echivalentul a 68.600 tone carcasă, în scădere față de trimestrul similar din 2013, când s-au raportat livrări de 94.000 de tone de carne de pasăre în viu sau 73.300 tone echivalent carcasă.

Prețul cărnii de pasăre 2014: 6,8 lei / kilogramul

În privința prețului cărnii de pasăre, Ilie Van spune că puiul pleacă de la poarta fermei la 6,80 lei/kg pe carcasă.

„Anul trecut a fost de 7,5 lei/kg, la începutul anului de 7 lei/kg, iar acum este de 6,8 lei/kg. De peste trei ani de zile avem același preț la carnea de pasăre. Cred că pentru producători ar fi mulțumitor un preț de cel puțin 8 lei/kg, la poarta fermei”, a completat Ilie Van.


Agromonitor

Facebook Like

Ultimele noutati

  • Bovine

    Principalele rase de bovine crescute in Romania Rasele de bovine se împart în : 1) Rase de lapte; 2)...

  • Cresterea porcinelor

    Activitatea de crestere si ingrasare a porcilor se desfasoara in patru sectoare care sunt:

Articole ACEBOP

Login Form