Caracteristicile porcilor Bazna din efectivele SCDA Turda


| Porcine, Zootehnie | de

Etichete: bazna, porci bazna turda, porci din rasa bazna, scda turda, turda

Cercetătorii de la SCDA Turda au elaborat, în 2013, un raport științific privind consolidarea şi menţinerea caracterelor fenotipice şi genotipice a efectivului matcă de porcine din rasa Bazna.

porc-rasa-bazna

Foto: Prof. dr. Emi Sas / asist. Ioan Hutu

Unitatea de cercetare din Turda crește porci Bazna de peste 40 de ani. Concluzia acestora este că porcul Bazna a căpătat însuşiri proprii pe care şi le menţine prin el însuşi, pe un areal destul de larg. În cursul celor opt decenii de când această rasă s-a format s-a aclimatizat perfect la condiţiile regiunii.

Pentru evitarea consangvinizării animalele sunt crescute pe bază de cinci linii zootehnice, cu caractere diferite morfo-productive. Fenotipic tot efectivul are o uniformitate ridicată faţă de standardul rasei, ceea ce denotă o bază genetică consolidată.

Caracteristici principale ale porcilor din rasa Bazna

Porcul Bazna este cunoscut ca un produs rezultat din încrucişarea rasei Mangaliţa cu rasa Berk, efectuată în jurul anului 1872 în localitatea Bazna. Modul cum s-au împerecheat ulterior metişii pentru a se înmulţi nu este cunoscut. De bună seamă însă că unicul vier Berk care a servit la producerea lor a fost folosit în continuare la împerecherea şi cu descendenţi lui direcţi, iar pe de altă parte, metişii s-au împerecheat între ei făcându- se astfel consangvinitate strânsă.

Fără ca acest lucru să fi fost dirijat, consangvinitatea practicată a contribuit încă de la început la o oarecare consolidare a însuşirilor acestor metişi. În procesul său de formare, porcul Bazna a suferit infuzii şi de la alte rase şi anume de la Mangaliţa, mai ales în zona Făgăraşului şi de la York în zona Sibiului.

Acest lucru s-a practicat datorită unei insuficienţe permanente de vieri Bazna. Infuziile respective explică în bună măsură, pe lângă modul de exploatare şi condiţiile de creştere marea variabilitate ce există în sânul populaţiei actuale de porci Bazna.

Nucleul de porcii Bazna conservaţi la SCDA Turda au ca însuşiri morfologice talia mijlocie, conformaţie de tip mezomorfă, având culoarea neagră cu brâu alb. Capul este ceva mai comparativ cu alte rase, cu urechi fie mici ca şi la rasa Berk, fie mari şi aplecate sau mijlocii. Profilul capului este uşor concav intermediar celor două rase care-i stau la bază. Gâtul este destul de scurt şi bine legat de ceafă şi trunchi.

Trunchiul este mijlociu ca şi lungime, aproape cilindric, cu linia spinării uşor convexă şi suficient de largă. Linia abdominală este de asemenea destul de largă şi aproape dreaptă, având în medie 12 sfârcuri simetric aşezate. Crupa este potrivită ca şi dezvoltare, uşor teşită şi cu şunci mijlocii. Membrele sunt mijlocii ca lungime destul de subţiri dar rezistente, asigurând o mobilitate bună a animalelor.

În general, porcul Bazna apare ca un animal cu exterior armonios. Îmbrăcăminte pieloasă este suficient de bogată, fiind formată din păr neted, cu lungime de cca. 4 cm.

Caracteristic acestui porc este culoarea neagră cu un brâu alb care înfăşoară trunchiul în dreptul spetelor şi care se continuă şi pe membrele anterioare. Lărgimea brâului variază foarte mult putând fi de 2-3 cm sau cuprinzând o bună parte din trunchi 30-40 cm. Un obiectiv esenţial pe care-l avem în vedere în lucrările de selecţie este de a stabiliza lăţimea brâului între 10-15 cm. Aproximativ 90% din efectivul de porci conservaţi la noi în unitate au această trăsătură fixată.

Scroafele din rasa Bazna au o prolificitate de 9 purcei la fătare

Prolificitatea medie este de 9,2 purcei la fătare care se menţine constantă de mai mulţi ani la rând.

Scroafele sunt în general mame bune, fată purcei destul de uniformi ca dezvoltare, cu greutatea individuală cuprinsă între 1,1 şi 1,4 kg., pe care-i creşte cu multă grijă.

Capacitatea de alăptare a scroafelor este bună (50 – 65 kg.). Precocitatea porcilor Bazna este destul de bună. Se pretează pentru îngrăşarea timpurie până la greutatea de 95 – 110 kg. pe care o poate atinge la vârsta de 7 luni. Raportul între cantitatea de carne şi grăsime ce se obţine de la acest porc după sacrificare, el se situează între rasa Mangaliţa, ca tip de grăsime, şi Marele alb, ca tip de carne. Se pretează pentru o îngrăşare mixtă până la 130 – 140 kg.

Grăsunii supuşi acestui fel de îngrăşare se pretează mai bine decât alte rase la o întreţinere economică pe păşune până la 40 – 50 kg., după care începe îngrăşarea cu concentrate, porumbul poate reprezenta până la 80% din raţie.


Agromonitor

Facebook Like

Ultimele noutati

  • Bovine

    Principalele rase de bovine crescute in Romania Rasele de bovine se împart în : 1) Rase de lapte; 2)...

  • Cresterea porcinelor

    Activitatea de crestere si ingrasare a porcilor se desfasoara in patru sectoare care sunt:

Articole ACEBOP

Login Form